Am mai pus o dată pe blog poza asta, dar o repet, ca să-i atrag atenţia lui Pisu şi ca să mă laud că eu pot să muşc cât vreau, fiindcă bipezii au făcut o mănuşă specială – mă bat cu ea după pofta inimii!

Măi să fie, ce-am văzut eu astăzi aici… Uite, vă ofer o mostră:

Vreau şi eu un acvariu d-ăsta, în care să mişune peştişori… poate chiar aş prinde vreunul… Credeţi că s-ar putea să mi-l aducă Moş Crăciun? Vero zice că pisicile nu primesc peşti cadou… Dar nu i-aş mânca, zău, că mie peştele nu-mi place… I-aş tăvăli puţin pe covor, şi atât, pe cuvântul meu de motan…

Am primit leapşa asta de la Sakura. Şi iată pozele:

Poza care mi-e dragă e din timpul primei mele vizite la ţară, când am dat dovadă de tărie de caracter şi am refuzat berea cu care mă îmbiau bipezii, după ce am studiat-o mai întâi pe îndelete:

Iar poza hazlie e, de fapt, o combinaţie de două poze, ca să vedeţi cum poţi petrece de Paşti exact la fel ca de Crăciun:

Cât despre dat leapşa mai departe, îi încerc pe Axi şi pe Motăniţ, că prea n-au mai dat de mult nici un semn de viaţă!

Unii s-au gândit la o Zi Naţională a Pisicii. Eu zic c-ar trebui să avem o Zi Internaţională!

Mă susţine cineva?

Şi, fiindcă tot veni vorba, vreau şi eu tron ca ăsta… Pentru că uitaţi-vă pe ce scaune prăpădite şi pe ce blăni jerpelite îmi fac siesta! Pe de-o parte mă gândesc că e mai mare ruşinea, dar, pe de alta, îmi spun că dorm totuşi atât de bine…

 

 

 

Am primit un cadou. De la prietenul meu Pisu.

Nu-i aşa că e frumos?

Mulţumesc, Pisu!

Şi, fiindcă biperzii spun că dar din dar se face rai, dau cadoul mai departe, tuturor patrupezilor şi bipezilor din blogroll!

. . .

La rândul meu, am pregătit şi eu un cadou pentru toţi prietenii mei, dar mai ales pentru Pisu, Sakura, Chiţi, Missouri Kitty, Kareltje, Motăniţ, Sasha, Jazz şi Axi, primul meu prieten!

Ei sunt Figo şi Mitza. Mitza e cea din faţă, cu lăbuţa  întinsă. Figo o foloseşte drept pernă. Suntem un fel de rude – prin adopţie, ca să zic aşa. (Ei au fost adoptaţi de nepoata de frate a bipedului meu.)

Mitza a fost cumpărată, pentru 2 lei, de la un ţigan care vindea doi pisoiaşi. Figo a fost primit cadou de la elevi (bipeda e profesoară), peste vreo lună şi ceva. S-au împrietenit repede şi au copilărit împreună.  Iar peste un an au devenit mămică şi tătic, au adus pe lume trei pisoiaşi (doi motănei şi o pisicuţă).

Dar acum căteva săptămâni au fost despărţiţi. Mitza şi un motănel au fost duşi la ţară (la bipezii bătrâni pe care îi vizităm şi noi), iar pentru pisicuţa mică se pare că s-a găsit o altă bipedă dornică s-o adopte.

Dar Figo e trist, îi lipseşte Mitza. Iar ultima bârfă pe care am auzit-o sună cam aşa: Mitza va fi adusă înapoi, la Bucureşti (dar va fi castată, ca să nu mai facă alţi pisoiaşi). Motănelul şi pisicuţa rămaşi la Bucureşti (gâgâlicile din poza următoare) vor ajunge tot la ţară, alături de frăţiorul lor. Chiar sunt curios dacă va fi într-adevăr aşa sau nu.

Nu ştiu cum îi cheamă. Dar motănelul e cel alb. Şi bineînţeles că nu are ochii roşii, i se trage de la bliţ.

Ele sunt Negusa şi Tigruţa – mamă şi fiică.

Duminică plecăm din nou la Bucureşti, în vizită la ele. Sper că de data asta n-o să stăm mai mult de două zile. Fiindcă aceste două pisici au îmbătrânit degeaba, n-au învăţat cum se primesc musafirii! După cum se vede, eu am tot încercat să mă apropii de Tigruţa. Dar ea mă ignoră, asta în cel mai fericit caz.

Cu Negusa n-am nici o şansă. Negritura aia nu ştie decât să-mi fure mâncarea şi apa şi să mă stupească.

Sunt un burlac convins. Ştiţi de ce? Uite de asta!

(N-am reuşit să inserez clipul ăsta direct aici. Ştie cineva cum ar fi trebuit să fac?)

Am citit despre noile pasiuni ale lui Chiţi şi mi-am dat seama că le am şi eu! Tare mă bucur că nu sunt singurul!

Ia uitaţi-vă cum stau în maşina de spălat:

…

Stau şi în cadă,  cu codiţa în apă – şi mi-o spăl acolo cu limbuţa:

Sunt gelos. Ia uitaţi-vă ce poze am găsit! Vero îi dă cronţonele şi pisicii grăsune şi miloage şi parcare!