Vero a fotografiat în sfârşit intrarea în magazia cu scânduri de unde m-a “pescuit” – după cum v-am povestit aici. Şi, fiindcă aşteptam poza asta de multă vreme, mi-am întrerupt hibernarea pentru câteva minute, ca să vi-o arăt

Ieri m-am trezit din somn şi, ce să vezi? Am prins-o pe Vero trişând: în loc să traducă, se uita pe blogul lui Uglybadbear, ursul “din colţul hărţii”. Aşa că m-am uitat şi eu şi, fiindcă tot era pusă pe pierdut vremea, mi-am comandat un avatar. Şi zău că am fost mulţumit de rezultat. Ia uitaţi-vă, ce ziceţi?

În schimb avatarurile lui Vero au ieşit pocite rău, aşa că n-au fost bune decât de pus în episodul 10 al poveştii, pe post de pocitanii, bineînţeles!

Partea proastă este că, numai şi numai din cauza lui Vero, care a pierdut până acum timpul tot tot felul de prostii şi acum se plânge că a intrat în “criză acută” (ce-o mai fi şi aia?), întrerupem şi povestea până pe 15 martie, offf… Dar mi-a promis că după aia îşi bagă minţile în cap şi găseşte timp pentru de toate. Sper să se ţină de cuvânt!

Iar dacă sunteţi amatori să mai citiţi poveşti între timp, găsiţi aici o alta, lungă cât o zi de post! Asta, fireşte, dacă aveţi timp, chef şi răbdare

Dragii mei,

M-am trezit din somn pentru cîteva  minute, ca să vă anunţ că toate premiile minunate pe care mi le-aţi dăruit au un loc aparte în inima mea de motan. Numai că acolo nu se pot vedea, aşa că le-am aşezat şi într-o vitrină – aici

Şi, la rândul meu, am un mic cadou pentru voi toţi – pentru toţi cei din blogroll şi pentru toţi cei care au trecut vreodată pe aici şi mi-au spus o vorbă bună.

Apreciez prietenia, ştiu cât de rău e să fii singur. Înainte de a fi luat de bipezii mei, am miorlăit aproape o săptămână – mic, flămând şi singur –  pe sub maşinile din parcare şi am ajuns apoi, nu se ştie cum (nici măcar eu nu mai ţin minte), într-o mică magazie cu scânduri, improvizată în spaţiul de vreun sfert de metru dintre două blocuri. Nici un biped nu încăpea înăuntru. Şi era încuiată cu un lacăt.

Până să dea de proprietar, bipezii mei au spart lacătul… Au cumpărat unul nou în loc, şi nenea ăla cu magazia nu s-a supărat pe ei. Dar îl bătea gândul să scape de mine otrăvindu-mă, fiindcă nu mă puteau prinde şi fiindcă eu nu îndrăzneam să ies – am rămas tot acolo deşi au lăsat uşa deschisă vreo trei ore – mă temeam de lumea mare şi rea de afară şi de mîinile întinse ale bipezilor… Vero i-a promis proprietarului că mă scoate cumva afară, mi-a adus apă şi mîncare şi a reuşit să mă prindă abia a doua zi; a profitat de neatenţia mea şi m-a înşfăcat de ceafă în timp ce înfulecam pe nemestecate bucăţelele de salam puse în interior, lângă uşă…

Numai că i-a fost frică să n-o zgârii şi s-a grăbit să mă paseze bipedului (tati al meu de acum), care era lângă ea. Dar eu nu eram pus pe rele, m-am cuibărit la pieptul lui şi m-am lăsat dus în apartamentul în care locuiesc de atunci…

Acum uraţi-mi somn uşor şi nu uitaţi că luni veţi putea citi un nou episod din poveste!

Intrăm în hibernare. Până pe 15 martie – inclusiv. Vero are de tradus, iar eu vreau să acord atenţie tuturor locurilor bune pentru dormit

Însă povestea din “Palatul Vrăjitoarei” va continua. Intraţi în fiecare zi de  luni pe “Cum vă place” pentru a găsi câte un nou episod – fără doar şi poate!

Eu şi bipezii mei vă mulţumim tuturor pentru urări –  asta în primul rând

În al dolea rând, vreau să vă spun că am petrecut foarte bine de sărbători, după cum se vede în fotografia de mai jos

Iar în al treilea rând, vreau să vă dau de ştire că am scris (cam la repezeală, recunoaştem ) episodul 7 al poveştii.

Sperăm că am rezolvat şi problema comentariilor, fiindcă am făcut un nou blog, la aceeaşi adresă, aşa cum ne-a învăţat Lady Io, căreia îi mulţumim mult, mult de tot. (Chiţi, ai o mămică de milioane, să n-o zgârii cumva, fiară mititică!) Numai că toti cei care s-au înscris în grupul  persoanelor interesate vor trebui să se reînscrie din nou, pe noul blog (dacă încă mai sunt interesaţi, bineînţeles )

Aho, aho, pisoi fârtaţi.

Staţi puţin, nu mieunaţi,

Nu stupiţi şi nu zgâriaţi!

Staţi puţin şi-l ascultaţi

Pe pisicul năzdrăvan

Ce ureaz-o dată-n an.

Clopoţei şi zurgălăi,

Miorlăiţi acum, pisoi!

Anu care va să vie

Sa v-aducă-n farfurie

Cronţonele şi lîptic

Să vă lingeţi pe botic.

Şi, de nu-i cu supărare,

Câte un şoarece-n gheare!

Clopoţei şi zurgălăi,

Miorlăîţi cu năbădăi

Şi-ascuţiţi ghearele, măi!

Şi nu-i uitaţi pe cei care

Ne dau nouă de mâncare!

Să fie toţi sănătoşi,

Bucuroşi, la pungă groşi,

Şi să ţină mereu minte

S-alinte-un pisoi cuminte!

Clopoţei şi zurgălăi,

Înc-o miorlăială, măi!

Dragi pisici şi dragi motani,

LA ANU ŞI LA MULŢI ANI !!!

Urarea mea pentru neamul pisicesc:  Să aveţi parte de un an bun, cu mâncărică gustoasă şi din belşug, cu un adăpost călduţ şi cu bipezi iubitori!

LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE !

Am mâncat pe săturate, multe şi de toate. După un asemenea efort, merit să trag un pui de somn, dar nu înainte de a vă mulţumi tuturor pentru urări

Iar mâine – adică azi, că a trecut binişor de miezul nopţii – bipezii mă iau cu ei la ţară, vrând-nevrând. Să ne regăsim sănătoşi în 2010!

Crăciun Fericit, dragi prieteni, cititori şi vizitatori!

În ultimele zile am fost mereu la înălţime, după cum se vede:

Am fost la înălţime şi ca… scriitor. Adică episodul 6 din poveste e semnat de mine  (Da recunosc că am… plagiat puţin, adică am folosit câteva vorbe spuse de Missy despre mine într-un comentariu de pe blogul ei!)
(Missy mă-nsoţeşte pe drumul către Palat. Şi mai avem încă un oaspete, o vrăjitoare care scrie, pe hârtie, poveşti (tipărite) despre regine şi despre elfi, şi care ne îndrăgeşte pe noi, pisicile )