“Puncte de vedere” e titlul unei povestitoare scrise de Vero, colega mea de birou. Mi-a dat voie s-o copiez aici – am copyright, care va să zică

Era un motan străin. Pasămite nimerise pentru prima oară în ograda noastră. Dar era frumos şi blând, şi soră-mea, leşinată după mâţe cum e, s-a grăbit să profite de neatenţia mamei şi să-l omenească cu o porţie de smântână – una zdravănă, care mi-ar fi ajuns şi mie!
 Hulpavă, jivina vrâstată – ce mai, un tigru un miniatură! – a înfulecat totul pe nerăsuflate. Apoi, lingându-şi cu graţie petecul alb din care îi răsăreau mustăţile, şi-a înălţat spre noi ochii verzi şi a spus, cum s-ar zice, miorlăindu-se:
 - Bogdaproste, oameni buni!
 Nevenindu-mi să-mi cred urechilor, am încremenit ca prostul, cu ochii holbaţi şi cu gura căscată. Au trecut câteva secunde bune înainte de a reuşi să articulez, bâlbâindu-mă:
 - Sfi-i-inte Sisoe! Eşti prima pisică în stare să vorbească! Să-mi spună cineva că visez! am adăugat, ciupindu-mă de braţ şi observând-o, cu coada ochiului, pe soră-mea – care mă privea ca pe un extraterestru.
 - Nu visezi! Lasă prostiile! m-a repezit motanul – şi a adăugat, cu modestie: Dar nu sunt eu prima pisică în stare să vorbească,  tu eşti primul om în stare să ne-nţeleagă!

Pe vremea când a scris asta, habar n-avea că, într-o bună zi, o să m-aducă în casă pe mine, “tigrul în miniatură” (poza de deasupra e a mea, probabil v-aţi prins).  Cred că a avut un soi de premoniţie, nu-i aşa? E drept că, de vorbit, nu vorbesc… Adică nu e nimeni în stare să mă-nţeleagă!!!