Urarea mea pentru neamul pisicesc:  Să aveţi parte de un an bun, cu mâncărică gustoasă şi din belşug, cu un adăpost călduţ şi cu bipezi iubitori!

LA MULŢI ANI CU SĂNĂTATE !

Am mâncat pe săturate, multe şi de toate. După un asemenea efort, merit să trag un pui de somn, dar nu înainte de a vă mulţumi tuturor pentru urări

Iar mâine – adică azi, că a trecut binişor de miezul nopţii – bipezii mă iau cu ei la ţară, vrând-nevrând. Să ne regăsim sănătoşi în 2010!

Crăciun Fericit, dragi prieteni, cititori şi vizitatori!

În ultimele zile am fost mereu la înălţime, după cum se vede:

Am fost la înălţime şi ca… scriitor. Adică episodul 6 din poveste e semnat de mine  (Da recunosc că am… plagiat puţin, adică am folosit câteva vorbe spuse de Missy despre mine într-un comentariu de pe blogul ei!)
(Missy mă-nsoţeşte pe drumul către Palat. Şi mai avem încă un oaspete, o vrăjitoare care scrie, pe hârtie, poveşti (tipărite) despre regine şi despre elfi, şi care ne îndrăgeşte pe noi, pisicile )

Mi-am petrecut weekend-ul la Bucureşti, în ospeţie. A fost cam plictisitor fără sărmana Tigruţa. Negusa, băbătia cealaltă, n-are nici un haz, miorlăim câte o înjurătură două, apoi ne ignorăm reciproc. Ca să-mi fac de lucru, m-am cocoţat pe uşi

Ei, şi fiindcă tot a venit vorba de oaspeţi, ştiţi cine e “special guest star” în episodul 5 al poveştii noastre? Missy!

Am dat lovitura, fraţilor! Sunt stăpân pe portofel!
Ce mă sfătuiţi să-mi cumpăr de Crăciun? Şi, ce ziceţi, să le iau şi bipezilor câte ceva?

Sper că n-o să mă şantajeze nimeni cu pozele astea când o să-mi depun candidatura la preşedinţie…

Vero se chinuie de mult să mă prindă într–o poză exact când sar pe bibliotecă. N-a reuşit nici de data asta. Am fentat-o mai ales la a doua poză – n-a fost în stare să-mi fotografieze decât coada

Oricum, pe bibliotecă dorm numai dimineaţa. După-amiaza şi seara am alte preferinţe. De pildă, pe policioara pe care mi-au pus-o într-un colţ al camerei, deasupra ţevii caloriferului. I-am convins s-o monteze acolo printr-o metodă foarte subtilă – când treceam de pe fotoliu pe pervazul ferestrei foloseam întotdeauna ţeava aia drept treaptă!

Acolo am dormit şi în seara asta, cât a scris Vero al patrulea episod din poveste. Mi-a fost atât de somn încât am lăsat-o nesupravegheată! O să văd mâine ce-a făcut. Oricum, dacă o să vă placă mai puţin, să ştiţi că nu e vina mea!

În seara asta avem oaspeţi, dar nu acasă, ci în al treilea episod al poveştii noastre

Oaspeţii sunt Chiţi şi Motăniţ.

Lui Motăniţ i-am cerut voie să-i “furăm” câteva poze. Lui Chiţi nu i-am cerut, fiindcă abia acum ne-a venit ideea şi ştim că nu e acasă. Sperăm că n-o să se supere când se va întoarce.

Profităm de ocazie ca să-i întrebăm şi pe ceilalţi prieteni ai noştri dacă sunt de acord să punem în poveste poze de-ale lor.  Fiindcă vrem să umplem “Palatul Vrăjitoarei” cu mai multe pisici… Dacă unii dintre ei nu sunt de acord, să ne spună – noi nu ne supărăm

Ăsta e unul dintre trandafirii noştri japonezi – cel mai mare. Vero ştie că-mi place să mă joc cu bobocii lui – mai ales când mă cocoţ şi îi fur. Aşa că Vero a mea a găsit doi boboci proaspăt picaţi (la vremea asta cei mai mulţi cad înainte de a înflori) şi mi i-a dat drept jucării. De fapt escroaca a vrut să scape de mine, să-mi găsească ceva de făcut – trecuse de miezul nopţii, ea mai avea de lucru, iar eu mă tot urcam pe tastatură…

Ei. şi m-am jucat eu ce m-am jucat, tăvălind boboceii ăia prin casă. Da, după ce i-am “ameţit” bine, i-am mâncat. Pe amândoi – cu totul şi cu totul! Şi cred că mi-au şi priit Pe urmă am tras un somn pe cinste!