Pisici îndrăgostite

Ei sunt Figo şi Mitza. Mitza e cea din faţă, cu lăbuţa  întinsă. Figo o foloseşte drept pernă. Suntem un fel de rude – prin adopţie, ca să zic aşa. (Ei au fost adoptaţi de nepoata de frate a bipedului meu.)

Mitza a fost cumpărată, pentru 2 lei, de la un ţigan care vindea doi pisoiaşi. Figo a fost primit cadou de la elevi (bipeda e profesoară), peste vreo lună şi ceva. S-au împrietenit repede şi au copilărit împreună.  Iar peste un an au devenit mămică şi tătic, au adus pe lume trei pisoiaşi (doi motănei şi o pisicuţă).

Dar acum căteva săptămâni au fost despărţiţi. Mitza şi un motănel au fost duşi la ţară (la bipezii bătrâni pe care îi vizităm şi noi), iar pentru pisicuţa mică se pare că s-a găsit o altă bipedă dornică s-o adopte.

Dar Figo e trist, îi lipseşte Mitza. Iar ultima bârfă pe care am auzit-o sună cam aşa: Mitza va fi adusă înapoi, la Bucureşti (dar va fi castată, ca să nu mai facă alţi pisoiaşi). Motănelul şi pisicuţa rămaşi la Bucureşti (gâgâlicile din poza următoare) vor ajunge tot la ţară, alături de frăţiorul lor. Chiar sunt curios dacă va fi într-adevăr aşa sau nu.

Nu ştiu cum îi cheamă. Dar motănelul e cel alb. Şi bineînţeles că nu are ochii roşii, i se trage de la bliţ.