Publicat de: Griska | ianuarie 24, 2010

Avatar

Ieri m-am trezit din somn şi, ce să vezi? Am prins-o pe Vero trişând: în loc să traducă, se uita pe blogul lui Uglybadbear, ursul „din colţul hărţii”. Aşa că m-am uitat şi eu şi, fiindcă tot era pusă pe pierdut vremea, mi-am comandat un avatar. Şi zău că am fost mulţumit de rezultat. Ia uitaţi-vă, ce ziceţi?

În schimb avatarurile lui Vero au ieşit pocite rău, aşa că n-au fost bune decât de pus în episodul 10 al poveştii, pe post de pocitanii, bineînţeles! 😈

Partea proastă este că, numai şi numai din cauza lui Vero, care a pierdut până acum timpul tot tot felul de prostii şi acum se plânge că a intrat în „criză acută” (ce-o mai fi şi aia?), întrerupem şi povestea până pe 15 martie, offf… 😦 Dar mi-a promis că după aia îşi bagă minţile în cap şi găseşte timp pentru de toate. Sper să se ţină de cuvânt!

Iar dacă sunteţi amatori să mai citiţi poveşti între timp, găsiţi aici o alta, lungă cât o zi de post! Asta, fireşte, dacă aveţi timp, chef şi răbdare :mrgreen:


Răspunsuri

  1. Super-pisicos avatar! Felicitări! miauuu, zi fericită!

    Apreciază

  2. Eşti o mândreţe! 🙂 Mă duc să văd continuarea poveştii! Ar fi grozav un film cu noi doi, ce zici? 🙂

    Apreciază

    • O, da, mi-ar plăcea…. Ce-ar fi să scrii un scenariu? Cred că, dacă te-ar ajuta puţin mămica ta adoptivă, ar ieşi un scenariu excelent 🙂

      Apreciază

  3. […] că: axi, belle, pitici, chiţi, cinema victoria,  cristi c., grişka, jazz, leo, lucky, missouri, motăniţ, motanul arc, ora 25, pisici vagaboande, pisu, sakura, sabina […]

    Apreciază

  4. cu mare întîrziere, pentru că abia acum s-au trezit din somn şi s-au sculat de pe calorifer pe anul ăsta, negrii mi-au poruncit să transmit saluturi şi torsături de an nou către Alteţa Sa Vărgată, slăvite fie-i mustăţile!

    Apreciază

  5. Grişka doarme dus, dar m-a rugat să mulţumesc din partea lui pentru urări, cu plecăciune în faţa înaltelor feţe motăniceşti, cărora le doreşte tot binele din lume şi pe care aşteaptă să le mai vadă în oarece fotografii, ca să se cunoască mai bine.

    Apreciază

  6. aha
    deci te intereseaza noutatile
    zic ca mai bine dormi…
    🙂

    Apreciază

  7. Its really a cat-look face
    Amazing 🙂

    hugs Kareltje =^.^=

    Apreciază

  8. Multumesc !!

    Apreciază

  9. Eşti un mâţ albastru tare chipeş 😀

    Apreciază


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii