Războiul continuă (fără îngrădiri sociale!)

În dimineaţa asta, la orele 9:00, când a catadicsit să se trezească şi să vină în căutarea mea în sufragerie, Vero n-a dat cu ochii de mine (dormeam, cuminţel cum sunt de obicei, în spatele cărţilor de la ultimul etaj al bibliotecii), ci de cu totul altceva. Iată o fotografie făcută la locul faptei, înainte de a atinge victima:

Să vă explic:
Fundalul e mocheta din sufragerie.
În stânga se află, teafără şi nevătămată, mingiuca ţepoasă, noua şi buna mea prietenă, pe care o iau în bot, o duc lângă fotoliu, îi ard o labă ca să intre dedesubt – apoi fug s-o pândesc în partea cealaltă. Numai că afurisita nu vrea niciodată să iasă, aşteaptă s-o scoată Vero.
În dreapta se observă – din două bucăţi – numitul Albăstrilă, un şoarece cu blana albastră, pe care nu l-am mai băgat niciodată în seamă. Azi-noapte, când s-a dus Vero la culcare, stătea, teafăr şi nevătămat, adică dintr-o bucată, pe bibliotecă, alături de scrumiera – de aceeaşi culoare cu el – în care-şi fac siesta biluţele mele de poleială. Dar, după cum se  vede, în timp ce ea (Vero, nu scrumiera!) dormea ca valiza-n gară, cum îi stă în obicei, iar Gheo era plecat departe, tocmai la bipezii ăi bătrâni, eu am purtat lupte grele. Sperând că aveţi nervii tari, vă ofer şi două poze în care puteţi contempla victima, sub două unghiuri diferite.

Din fericire (pentru mine) trăim într-o lume în care îngrădirile sociale nu-i feresc pe pe şoareci de gheruţele şi colţişorii noştri pisiceşti. Prin urmare, nu mă fac vinovat de şoarecucidere.  De altfel, la vreme de război, îngrădirile sociale nu stau nici măcar în calea bipezilor. Când e pace, ucigaşii sunt criminali condamnaţi şi detestaţi. Când e război, sunt eroi decoraţi şi aclamaţi 😛

Apropo de bipezi – mergeţi la psi, ca să aflaţi ce-au scris despre îngrădirile sociale ea şi toţi cei instalaţi în cutiuţele din tabelul ei, cam aşa cum m-am instalat eu, ieri, pe răftuleţul pentru „diverse” din bucătărie: