Publicat de: Griska | august 7, 2015

Ca de la pisici la motan

Miao, Clubul Pisicuţelor s-a răzbunat! Adică eu le-am trimis o leapşă şi ele m-au prins imediat cu alta!

Dar le răspund, nu rămân dator.  Aşadar:

1. Ultima carte citită. Cum fu?

Aşa fu:

Şi nu contează care fu, că toate fură la fel. (La toate te fură somnul!)

2. Citatul preferat.

„A bone to the dog is not charity. Charity is the bone shared with the dog, when you are just as hungry as the dog.”
(Un os azvârlit câinelui nu înseamnă milă. Milă înseamnă să-mparţi un os cu câinele, când eşti tot atât de flămând ca el.)

3. De ce blog? De cât timp?

deceblog

4. Locul preferat din univers.

IMG_3397
5. Care este ultima publicație pe care ai cumpărat-o (revistă, ziar)? Când?

Spre deosebire de voi, fetelor, eu am făcut rost de nişte bani.

portofel

Dar nu-i dau pe prostii. Pe tăviţa cu nisip nu se citeşte!

6. Ce site urmărești constant?

Pe astea de aici – şi pe altele, la care colaborez sub acoperire.

7. Preferi să te uiți la un film sau optezi pentru un serial?

Prefer să fiu privit când se uită alţii la filme sau seriale.

img_1336
8. Mai ții minte care a fost primul tău id de mess?

Eu n-am treabă nici cu mess-ul, nici cu nessul. De astea se ocupă secretara mea. Eu sunt doar mână-n mână cu ea.

mana-n mana

9. Trei însușiri ale blogului ideal.

a) – să-mi placă mie;
b) – să-mi placă mie;
c) – să-mi placă mie.

10. Produsul cosmetic preferat.

Motanii şi cosmetica, baba şi mitraliera. (Tocmai ne-au trecut pe sub geam transportoare blindate – cred. În două tranşe, cu sirenă şi cu poliţia militară. Dar babe chiar nu erau – decât pe la ferestre.)

11. Câine sau pisică?

Dacă pisicile mă tratează aşa, la ce să m-aştept de la câini?

bun găsit

aşa a răspuns la avansurile mele răposata Tigruţa, o babă sterilizată

Nu dau leapşa cuiva anume. Dar oricine doreşte (biped, sau pisică, sau căţel, sau şoricel, sau purcel etc) e invitat să răspundă la aceleaşi întrebări.


Răspunsuri

  1. […] Azi e ziua lepşelor! […]

    Apreciază

  2. Ce faine raspinsuru au dat Griska 🙂 m-ai facut sa zambesc .

    Iti multumec domnule motan 😛

    Apreciat de 1 persoană

  3. […] scop, m-am autoservit c-o leapşă promită de un motan adevărat, Grigori Gheorghevici, zis şi Grişka, de la un club de […]

    Apreciază

  4. Cat esti de batran in blogosfera, motane! Spiritual stiam deja ca esti, dar tot m-am distrat citind raspunsurile.
    Normal ca pe tavita nu se citeste. Ursula sustine ca lucreaza la nu stiu ce sit arheologic. :)))

    Apreciat de 1 persoană

    • Şi eu fac săpături arheologice de ani de zile, dar nu pot progresa fiindcă mă sabotează Vero! 😦

      În blogosferă sunt chiar mai bătrân de-atât. 🙂 Imediat ce s-a aflat că am fost adoptat, am primit invitaţie să scriu pe un blog colectiv, pisi-blog. Dar, din păcate, nu se mai poate accesa, cred că platforma weblog nu mai există.

      Apreciază

      • Am vrut acum cateva zile sa intru pe linkurile spre weblog si nu am reusit. Ai incercat sa recuperezi textele de acolo?

        Apreciat de 1 persoană

        • Păi cum să-ncerc, dacă nu pot să intru?
          Şi Vero a avut primul blog acolo.
          Şi acum ne-am trezit într-o zi că nu mai putem ajunge la ele… 😦

          Apreciază

          • Ma gandeam ca poate dispui de vreo adresa de contact. Am inteles ca erau in jur de 42 000 de bloguri acolo. Oare ce au facut toti acei oameni? Ar trebui sa existe o solutie pentru a recupera textele…

            Apreciat de 1 persoană

            • Miao, n-avem nicio adresă. Dar n-am pierdut mare lucru; eu aveam acolo aproape numai poze, pe care le-am păstrat şi pe computer, iar Vero n-avea texte cu pretenţii literare, era mai degrabă un soi de jurnal, în care scria rar. Şi ce era mai de Doamne-ajută a apucat să copieze pe „Veronicisme”, când se jucau la clubul psi şi de-a „cuvinte din trecut”. 🙂

              Apreciază

  5. Bravooo Griska!

    Apreciat de 1 persoană


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Categorii