De dragoste

Nu contează cum îl cheamă pe sfântul ocrotitor al pisicilor, important e că, tocmai când începusem să cred că am un asemenea ghinion încât miorlăitul meu nu-i prinde niciodată urechile libere, neasaltate de alţi semeni de-ai mei, a ascultat umila mea rugăminte, repetată în majoritatea zilelor vieţii mele.

Vreau să zic că, deşi cineva care profită de insuficienţa informaţiilor pe care le captez din afara teritoriului meu cu două camere, un hol şi patru spaţii B (bucătărie, baie, balcon şi bibliotecă) mi-a spus că nu se vând şoareci la piaţă, altcineva, care stă pe un pervaz de dincolo de munţi şi îşi găseşte timp şi ca să îmbrace semne arabe în versuri şi ca să se gândească uneori la mine, şi căruia îi mulţumesc din tot sufleţelul meu îmblănit, mi-a trimis doi, gemeni, frumoşi, graşi şi cu un iz fermecător.

Iată-i, ajunşi cu bine în „parcarea” din spatele laptopului, de pe al cărei fundal se detaşează net, ca să-i puteţi admira.

Vă spun şi un secret. Deşi sunt identici, deocamdată nu m-am îndrăgostit decât de unul, celuilalt nu simt nevoia să-i dau atenţie, deşi îmi tot ţine calea.

Din păcate, cineva-ul mincinos despre care vorbeam mai sus n-a fost în stare să mă surprindă moţăind cu capul pe preaiubitul meu şi, chiar şi după ce m-a trezit, nesuferitul de bliţ m-a făcut să tresar când nu trebuia, aşa că în poza care urmează n-o să desluşiţi frumosul meu botic şi superbii mei ochi ceacâri, ci numai dragostea cu care ţin lăbuţa pe alesul meu, după ce îl spăl cu saliva mea binefăcătoare.

Dacă vreţi să mai aflaţi încă un secret, vă spun că am strecurat în articolul ăsta duzina de cuvinte cu numărul 111.