Publicat de: Griska | Februarie 17, 2017

Mărturisire

Aflată întotdeauna la purtător, în minunata sa cutie craniană 7, mintea mea zice că, la urma urmelor, n-am de ce să nu recunosc aici că m-am strofocat, nu făcând vreo inovaţie, ci mieunând timp îndelungat, disperat ca un os rămas fără calciu, până ce am aterizat, în final, într-un loc de unde am acces la mirificul robinet al cornului abundenţei de delicatese oferite de oameni.

Am acces şi la jocurile lor cuvântătoare. Mărturisirea mea participă la ediţia 120.

Anunțuri

Responses

  1. Grișka, dragule, ar fi cazul să deschizi singur frigiderul. Să vezi ce repede vin bipezii să te hrănească! Iar corzile tale vocale nu vor mai fi în pericol. 😀

    Apreciat de 1 persoană

    • Miao, îmi dau prea târziu seama că, din pricina economiei de cuvinte, mărturisirea mea e neclară. 😦 (Vero e de vină, nu scrie tot ce-i dictez!)
      Am miorlăit pe stradă, înainte de a fi „cules” de bipezi.
      Acum am tot timpul câte ceva în străchinuţă.
      Dar e adevărat că mă duc în faţa frigiderului dimineaţa, la ora când trebuie să-mi ajungă sub mustăţi porţia de ficăţel. Nu miaun, mă uit doar în sus, cu cea mai jalnică mutră de milog cu putinţă. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Ce bine cand se termina totul cu bine! Dupa inceputul marturisirii intrasem putin in panica, dar mi-am revenit spre final! 😀
    Pup pe botic!

    Apreciat de 1 persoană


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: