Partajează asta:

Veacul nostru, al pisicilor, e mai scurt decât al vostru, al bipezilor.

Mai lung decât veacul vostru  e veacul pisicilor imaginare.  Unele, ca Mister, vor trăi probabil mult de-un veac de-al vostru.

Pisici imaginare are şi Vero – pe Pandalie şi pe Mitrea. Primul nu locuieşte doar pe blog, ci şi într-o carte. Al doilea se mulţumeşte doar cu blogul.

Însă nu se ştie cât de lung e veacul pe care li-l poate oferi o biată mâzgălitoare pe spaţii albe, ca Vero…

Oricum, într-un spaţiu din ăsta alb locuiesc şi eu – cu numele uşor schimbat, numai că Vero e mai puturoasă ca o pisică, mi-a abandonat povestea – şi mă tem că abandonată va rămâne, în vecii vecilor… Mi-atât de ciudă că mă ia somnul!

Dar nu mă culc înainte de a lăsa un link în tabelul lui Eddie – al doilea (al doilea tabel, nu al doilea Eddie) din jocul cu numărul 100.🙂

Partajează asta:

Azi, pe la prânz, se împlinesc 1o ani de când nu mai sunt locatar clandestin într-o magazie minusculă, ci motan gospodar, cu apartament şi cu bipezi în dotare!

Am şi bibliotecă!

Şi laptop!

– Cum ar fi fost viaţa mea dacă n-aţi fi existat? îi întreb uneori pe bipezii mei.

– Poate că te-ar fi găsit nişte bipezi mai buni. Sau poate că nu, răspund ei. Dar, dacă n-ai fi existat tu, din viaţa noastră ar fi lipsit inocenţa şi căldura unui sufleţel îmblănit – şi ar fi fost păcat.

---

Pe tema „dacă n-ai fi existat” vor mai scrie şi alţii. Veţi găsi linkuri către articolele lor aici.

Partajează asta:

– tot pentru miercurea fără cuvinte

FLOAREA DE LOLDILAL

Miercurea fără cuvinte .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .

View original post

Partajează asta:

Am lehamitea în pensiune. A pătruns trecând cu brio de orice filtru şi nu ştiu cât are de gând să stea. E un sentiment complex, sau poate doar o senzaţie, o stare de broscuţă obosită… Ba nu, de ţestoasă obosită.

Asta aşa, ca să mă exprim… plastic, ca un mâţ elevat, rozător de DEX, căci nu port în spinare o carapace, ci doar blăniţa asta tigrată…

Blăniţă, bobiţe, căniţă… Diminutive. Ştiu că aşa se cheamă – şi toate alea cu care mă asociază bipezii mă scot din sărite. Mă enervează şi Vero. Vorbeşte cu mine ca să nu spună că vorbeşte singură. Ce-mi pasă mie că ar vrea ea să mănânce îngheţată de fistic? Că vrea pastile care s-o ajute să traducă într-o zi cât alţii în şapte? Că fi cazul să facă nu ştiu ce bilanţ … Eh, nu vă mai spun tot ce-ndrugă, fiindcă… fiindcă mi-e lehamite…

Şi nu v-aş fi spus nici măcar atât, dar am vrut să mă mai văd şi io prin tabelele lui Eddie.😛

Partajează asta:

… pentru miercurea fără cuvinte:

Partajează asta:

Cineva (J pre numele său conspirativ) zice aici că:

Apropo de „more information”, la capitolul ăsta ţin să adaug că, pe mine, în calitate de motan, iniţiala „J” mă duce cu gândul la „jigodie”.😆

Pe pe altă parte, numitul sau numita J nu greşeşte, în sensul că eu, motanul Grişka, chiar am şi faţă

… şi dos

de împărat!😛

Însă nu cred că vrea să vadă „live” simtă pe viu cu ce sunt încălţat!😆

Partajează asta:

Miao, dragilor, vă anunţ oficial că „De ce iubim cutiile” ar putea fi titlul primei mele capodopere literare.
Dar, fiindcă, de când iubeşte toată lumea toate cele, începând cu cărţile şi cu primăvara şi terminând cu sarmalele şi manelele, verbul „a iubi”, luat astfel în deşert, s-a demonetizat, probabil că voi căuta alt titlu, ceva de genul „Unde e cutia ta, acolo e şi inima ta”, sau „Spune-mi ce cutie gherăieşti ca să-ţi spun cine eşti”, sau „Ce verde era cutia mea”, sau….
În fine, primesc propuneri şi o premiez pe cea mai inspirată cu un autograf zgâriat direct şi în direct pe braţul autorului.

Partajează asta:

a)

… prea grasă. Nu i-a încăput în cadru decât părul!

b)

…escroacă. Şi-a scos din poză ochelarii şi şuncile.

c)

… cu nasu-n carte. Când nu trec eu în locul cărţii.

d)

… la bucătărie.

 

e)

… nebună după mine.

f)

… triumfătoare (a reuşit în sfârşit să mă surprindă urcându-mă în pătuţul meu de la mansardă).

---

Daţi un clic aici ca să aflaţi ce-au scris alţii despre babele lor.

Partajează asta:

Această mare [pufoasă] de alb se numeşte Sami[r] şi e odorul verişoarei mele bipede Kiki:

Eu sunt o mare tărcată, Marea Tigru, mai… abundentă😆 şi mai tumultuoasă:

Mai avem o mare de alb şi în caleidoscop, iar aici sunt deja (şi, de luni încolo, vor fi mai multe) linkuri către altele.

Partajează asta:

După cum se observă mai sus (sper că sare roşul în ochi):

• veni = 294 bipezi
• vidi, adică văzut, plăcut = 9+3 =12 bipezi
• vici, adică vicii ascunse în tărtăcuţa bipedei mele = cel puţin 1 (unu), da’ mare şi lat = grav, că numai cineva cu erori serioase în softul de la mansardă îşi poate pierde atâta timp pe bloguri şi pe feisbuc poluându-le cu poze şi cuvinte gustate de numai 4% din toată suflarea (oricum nu prea numeroasă) care se-mpiedică de ele!