Publicat de: Griska | septembrie 17, 2021

Preluare din pagina mea de Facebook

– adică de aici.

Zgămâie, cea mai firavå pisicuță din haită

Iat-o pe Labe-albe, acum fix patru ani, în ziua când ne-am cunoscut.

Pe-atunci nu i se spunea Chiţurina. Nu i se mai spunea nici Zgămâie, fiindcă bipedul, care o ştie de când a făcut ea ochi, se prinsese între timp că e pisică, nu motan, cum crezuse el, judecând după firea ei zvăpăiată şi aventuroasă – a fost prima care, odată plecată în explorarea întregului domeniu, a sărit din pod direct în curte; iar bipedului i-a sărit inima din piept când a văzut micul ghemotoc de blană lansându-se în gol.

Numele zgâtiei fusese aşadar deja feminizat, i se spunea Zgămâiţa – prea lung, a decretat bipeda. Şi a extras ceva litere, reducând ID-ul jivinuţei la mult mai scurtul Ziţa.

După o foarte scurtă vreme, aceeaşi bipedă a constatat că noua ei febleţe miaună de parcă ar chiţăi, aşa că s-a ajuns la Ziţa/Chiţa. Pe urmă, tot bipeda, uitând pesemne că nu-i plac numele lungi, a vrut ceva care să sune, aşaaa, mai a alint, şi ID-ul a căpătat o coadă. Dom’şoara se numeşte, oficial, Ziţa/Chiţa/Chiţurina. (Ca să răspundă/reacţioneze cumva – dacă vrea – trebuie s-o strigi doar Ziţa.) Bipeda îi mai spune şi Chiţuroaica („Ai văzut ce-a făcut Chiţuroaica?” „Ia uite unde s-a cocoţat/vârât Chiţuroaica!” „Unde s-a ascuns Chiţuroaica?”), şi Chiţurilă („Hai, Chiţurilă, mănâncă, e papa bun!” „S-a trezit Chiţurilă!” „Stai, Chiţurilă, unde fugi?” – zgâtia nu se lasă luată în braţe, vine ea, când vrea ea.) „Chiţurilă” se înlocuieşte uneori cu „Ziţuca” – în toate exemplele citate.

Pe mine nu mă interesează numele, mă pregăteam s-o iau oricum de nevastă – sunt bătrâior, dar în putere! Însă bipezii s-au pus de-a curmezişul iubirii noastre, adică nu-ş ce i-au făcut ei de i-au scos pentru totdeauna dragostea din cap! Iar bipeda devenită de curând melomană a început să-i spună şi Casta Diva!

Eu unul m-am hotărât să-i zic Labe-albe – că asta o deosebeşte de mine cel mai abitir!

Dar să revin la poză şi la ziua aia când a intrat ea în viaţa mea – adică în cele trei camere de la ţară decretate, la fiecare vizită, teritoriul meu inviolabil. Ea a intrat prima, ne-am hârjonit un pic, amândoi intrigaţi de noul personaj, apoi ea a cutezat să rămână, instalată după cum se vede. Pe urmă au pătruns încă doi, o altă pisicuţă şi un motănel. Cu ei m-am hârjonit mai puţin, şi au preferat amândoi să se întoarcă în curte. Al doilea motănel lăsat de bipezi să intre n-a avut chef de hârjoană, la vederea mea s-a retras într-un colţ, cu coada zbârlită. Eu m-am mulţumit să-l privesc nedumerit, însă bipezi s-au gândit că e de preferat s-o lăsăm mai uşor cu vizitele. Şi Labe-albe s-a plictisit şi a plecat.

A doua zi, vizitele au fost din nou permise. Labe-albe s-a înfiinţat prima, cu tupeu, a venit întins la mine, m-a mirosit în bot şi… a rămas, s-a aciuiat lângă laptopul bipedei, acolo unde-mi place mie să stau!

N-am alungat-o, dar cred că m-am uitat cam urât la ceilalţi, care au intrat doar pentru câteva clipe, fără să se apropie de mine.

Labe-albe a rămas şi peste noapte, a dormit cu bipezii în pat, ceea ce nu m-a deranjat, eu acolo preferam să dorm pe şifonier.

Dimineaţa, zgâtia m-a stârnit la joacă şi am acceptat provocarea. Dar m-a cam enervat, fiindcă tot vâra sub un pat – unde eu n-aveam loc să intru.

Atunci am hotărât, şi eu, şi bipezii, că ea este aleasa! Înainte de a o face orăşeancă, am mai stat cu toţii o lună la ţară, timp în care pe domeniul meu s-au mai strecurat când şi când şi alţii, primiţi de mine cu stupituri şi mârâituri şi scoşi repede de bipezi din zona periculoasă. (Când eram mai tânăr, tot acolo, la ţară, s-au furişat în camerele mele doi motani. Pentru câteva clipe, ne-am încăierat de le-au mers lor fulgii – la propriu! –, apoi s-au refugiat amândoi sub un pat de unde bipezii i-au extras cu greu, după ce mai întâi m-au luat pe mine din încăperea aia.)

Publicat de: Griska | februarie 12, 2019

Dilemă: din banii ce-mi prisosesc, ce jivină să hrănesc?

Am găsit povestitoara de mai sus pe facebook. Şi mi se pare firesc să fie aşa cum cică a fost. Pentru că, bipezilor, e mult de când s-a spus că „homo homini lupus est„. Şi e normal să nu vrei s-ajuţi lupul, dar să-ţi fie drag să hrăneşti pisica, nu?
Nu?

Indiferent dacă sunteţi sau nu de acord cu mine, treceţi pe la Eddie. Găsiţi la el un tabel cu alte articole de blog despre dileme – DILEMA e tema jocului cuvintelor cu numărul 202.

Publicat de: Griska | decembrie 31, 2018

An nou fericit!

Publicat de: Griska | decembrie 28, 2018

S-a urcat… Ziţa-n copac!

Ticnita asta mică, Ziţa/Chiţa/Chiţurina, vrea să fie ea [mai cu] moţ. Adică să fie moţul bradului!

Şi nu se mulţumeşte cu atât, mai vrea să fie şi stăpâna cutiilor!

Intraţi pe blogul ei, ca să vedeţi mai bine ce şi cum.

Pe lângă ea, eu sunt foarte cuminte. Prefer să mă retrag pe balcon când se-ngroaşă gluma. De exemplu, când încep bipezii să cânte! (Să ştiţi că vă puteţi uita doar la poze, fără sonor! 😆 )

Altminteri stau cuminţel pe canapea.

Şi nici măcar când sunt provocat nu fac prea urât!

Publicat de: Griska | iulie 11, 2018

Dulapuri noi = culcuş nou

Bipezii nebuni au făcut biblioteca bucăţi şi mânjesc pereţii c-o chestie mare, lemnoasă şi păroasă.

Aşa  că am un culcuş nou, tot pe lângă cărţi – cărţi scoase din biblioteca aia.

Iată-mă-s – pe cele două dulapuri noi!

Dorm şi visez cărţi noi!

Publicat de: Griska | iunie 7, 2018

Prietenul meu Baghi a plecat…

Baghi a plecat spre veşnicele plaiuri ale vânătorii. Sunt sigur că aşa se cheamă raiul în care mergem noi, pisicile…

Acolo vom vâna cândva împreună, pentru totdeauna frumoşi şi tineri…

Publicat de: Griska | mai 9, 2018

Mie-mi plac papucii!

– pentru miercurea fără cuvinte

Publicat de: Griska | februarie 28, 2018

„Tastez, deci exist!” – de la Chiţurina cetire

Pufoşoaica (aşa i se zice acum Chiţurinei, fiindcă e pufoasă ca unchi-su, nu mătăsoasă ca mine) atrage dactilografa către blogul ei, după cum se vede mai jos. De-aia-s supărat şi stau cu spatele la ea!

Ziţa/Chiţa/Chiţurina

Gata, am învăţat şmecheria!

Şi iată-mă-s în bibliotecă!

Vezi articolul original

Publicat de: Griska | februarie 10, 2018

Aşa nu, aşa da

Ia te uită, iar a scris Chiţurina!

Zgâtie ce eşti, vrei să pui monopol pe dactilografă? Pentru asta, eticheta e „aşa nu”!

„Aşa da” se pune la mine, că-s băiat bun şi te rebloghez – dar numai după ce le-arăt tuturor cum stau eu de pază când dormi tu:

 

Ziţa/Chiţa/Chiţurina

Cică aşa nu, c-o să cad din pat (am mai căzut, la ţară, când eram mai mică):

Aşa da:

Dar habar n-am când m-a mutat Vero dintr-o poziţie în alta. Că dormeam dusă. Mai bine decât dorm între ea şi laptop, că tot dă din mâini (şi cică io-s neastâmpărată, ea nu!). Şi mai pretinde şi că nu s-a-ntins după telefon ca să nu mă deranjeze, m-a pozat cu camera laptopului, şi m-am ieşit toată, doar cât de vede:

Vezi articolul original

Publicat de: Griska | februarie 1, 2018

De-ale Chiţurinei

Older Posts »

Categorii

%d blogeri au apreciat: