Mica poticneală

În misterioasa mea copilărie, am avut parte de o… mică poticneală (de vreo 2-3 zile). M-am poticnit, nu mai ţin minte unde, cum şi în ce fel, şi m-am pomenit închis în magazia asta îngustă:

.
Înăuntru nu era chiar atât rău, mă simţeam în siguranţă, aşa că nu-mi doream să ies. Dar mieunam fiindcă mi-era foame şi sete, şi fiindcă aş fi vrut să vină mami a mea, pisica, să stea cu mine, să nu mai fiu singur. Iar de bipezi mi-era frică; mi-a fost frică de ei până acum exact  7 (şapte) anişori,  când m-am mutat – adică am fost mutat de acolo; momit cu salam, am fost înşfăcat de ceafă şi adus… aici:

.
Iar acum, când aniversez evenimentul îndopându-mă cu porumb fiert (una dintre delicatesele pe care le ador),  sunt un cotoşman răsfăţat:

.
Mica mea poticneală e o psi-luneală, înscrisă, alături de altele, mai frumoase, în tabelul lui psi.